Prietenia dintre David și Ionatan

un prieten întinde mâna

1 Samuel 22:1, 2, NWT: Și David a plecat de acolo și a fugit în peștera din Adulam. Când frații săi și toată casa tatălui său au auzit aceasta, au coborât la el.  Și toți cei care erau în nevoie și care aveau datorii (EXCLUȘII) sau vreo nemulțumire (APOSTAȚII) s-au adunat la el, iar el a devenit căpetenia lor. Cu el erau în jur de 400 de bărbați.

Watchtower prezintă prietenia dintre David și Ionatan ca pe un exemplu. Dar cum ar fi dacă această prietenie ar fi într-o congregație de martori.

Într-o congregație, la vizita supraveghetorului de circumscripție, Samuel, tânărul David, slujitor auxiliar, ține o cuvântare. Atât de frumoasă a fost, încât a fost felicitat de mulți frați, inclusiv de coordonatorul corpului de bătrâni, Saul. Supraveghetorul de Circumscripție, Samuel, s-a întâlnit cu David și i-a spus: Tu meriți să fii coordonator și într-o zi sunt sigur că vei fi. Prin congregație mergea o vorbă: Că David este mai capabil decât Saul.

Această vorbă a ajuns și la Saul, coordonatorul. Acesta a început să fie invidios pe tânărul David. Acesta a așteptat ca Supraveghetorul de Circumscripție, Samuel, să plece din circumscripție, apoi a făcut ca David să fie exclus pe nedrept.

A ținut chiar o cuvântare de avertizare, că oricine se asociază cu David, va fi și el exclus. De aceea, David le-a spus mai multor martori: este bine să nu mai vorbim, căci nu vreau să vă fac probleme.

Ionatan, bătrân de congregație, și fiul lui Saul merge la David. David îi spune: "Nu vreau să îți fac probleme. Nu mai veni la mine". Ionatan îi răspunde: "Nu mă poți opri să vin la tine. Știu că nu ești vinovat și că ești capabil. Tu ești cel mai bun prieten al meu". David începe să plângă și îi spune: "Tu mi-ai adus cea mai multă mângâiere în această perioadă tristă. Mulțumesc mult. Și tu ești cel mai bun prieten al meu".

Când Ionatan se întoarce acasă, Saul plin de mânie îi spune: "Iar te-ai întâlnit cu puștiul ăla?! Nu știi că nu ai voie? Ar trebui să îți fac comitet judiciar. În primul rând, eu sunt numit de Iehova și trebuie să respecți numirea teocratică. Apoi, sunt tatăl tău și nici măcar ca tată nu mă respecți!".

Ionatan îi spune deschis tatălui său: "Eu sunt prieten cu el deoarece am văzut că are o inimă bună și nimic nu poate despărți prietenia noastră. Poți să mă demiți, poți să mă excluzi, nu mă interesează".

Societatea Watchtower spune că prietenia dintre Ionatan și David este un exemplu pentru martori:

https://wol.jw.org/ro/wol/pc/r34/lp-m/1200271570/95/0

Adaugă comentariu nou